Protecție la comenzi cu probleme

Comanda gata, livratorul trimis, la ușă nu deschide nimeni.

Orice patron care livrează știe comanda de 240 de lei, cu plata la livrare, de pe un număr care nu mai răspunde. Foodsy are câteva reguli simple care le opresc înainte să te coste.

Clienții noi plătesc online comenzile mari

Pui o limită, de exemplu 150 de lei. Un client care n-a mai comandat de la tine poate plăti la livrare până la suma asta. Peste ea, plătește cu cardul când comandă. Clienții tăi vechi nu observă nimic.

Două absențe și rămâne doar cardul

Când livratorul nu găsește pe nimeni acasă, comanda se notează ca absență. După numărul ales de tine, clientul respectiv poate plăti doar online, automat. Poți și să blochezi tu un număr de telefon, dintr-un clic.

Un cod la ușă

La comenzile cu risc, clientul primește un cod din 4 cifre și i-l spune livratorului. Livratorul îl introduce și comanda se închide. Nimeni nu mai poate spune după aceea că mâncarea n-a ajuns.

Când cineva spune „n-a ajuns”

Deschizi comanda și vezi livrarea: traseul livratorului, cât de departe de adresă era când a apăsat „Livrat”, cât a așteptat la ușă, poza de la ușă dacă n-a răspuns nimeni. Foodsy îți rezumă totul într-un rând: datele susțin livratorul sau clientul. Decizia rămâne a ta.

Merge în ambele sensuri

Aceleași date îți arată și când problema nu e la client. Un livrator care marchează des livrări departe de adresă, sau al cărui telefon își falsifică locația, apare în pagina Livratori cu semnul „de verificat”.

Pe scurt

  • Limită la plata la livrare pentru clienți noi
  • „Doar card” automat după absențe
  • Blochezi un client sau îl treci pe „doar card”, după numărul de telefon
  • Cod din 4 cifre la predare: niciodată, la comenzi cu risc, la cele cu plata la livrare sau la toate
  • Poză de la ușă și cronometru când nu răspunde nimeni
  • Traseul livrării păstrat 30 de zile, pentru dispute
  • Istoric pe fiecare client și pe fiecare livrator

Ca să fie clar: Regulile sunt pornite de la început, cu setări echilibrate, și pe fiecare o poți schimba sau opri. Traseul, poza de la ușă și distanța vin din aplicația Foodsy Driver, inclusă în abonamentul de 200 de lei.

Restul uneltelor

Încearcă pe restaurantul sau magazinul tău

Înscrierea durează două minute și nu semnezi niciun contract. Îți configurezi pagina în ritmul tău.

Înscrie-ți afacerea